Politica sucks – Azi o sa va bucur

Daca ne-am fi intalnit ieri dimineata, Anca mi-ar fi spus “o chinezoaica a reusit sa obtina in instanta o mama de bataie pe saptamana”. Eu as fi privit-o atent si as fi intrebat-o din priviri ce vrea sa spuna. “Sa-si bata barbatul legal, o data pe saptamana, nu asa de des ca acum. Se iubesc, sa stii…”
Anca, si eu sunt varza. Imi put oasele a rugina si a frunze umede. Pustanul meu e barbat acum, isi aduce iubita acasa, dorm impreuna imbratisati si ea ii arata ca s-a lovit la deget.

Tu le vei spune “Azi o sa va bucur”. Nu vei spune “Astazi va voi bucura”. Iti intinzi picioarele, iti rafiri degetele, metatarsienele scartaie, ai un televizor cu ecran care deformeaza soldurile actritelor. In alt loc, exact in acest moment ploua in rafale, palmierii se zbat in bataia vantului, lumea intra in Publix, cepele sunt mari si raionul de cafea miroase ca in bucataria ta, dimineata.
Daca ne-am fi baut cafeaua impreuna ieri dimineata mi-ai fi spus zambind “urmasii unor canibali din Samoan Islands au oferit o fetita samoana urmasilor unor britanici pe care i-au mancat, la un moment dat”.

5 best payday loans

De ce imi spui toate astea? Ca sa te bucur.

Mircea Badea si bloggeritele nasoale

Imi place Mircea Badea. E viu si are sinapsele scurtcircuitate. Cu cat ma simt mai batran si mai urat, cu atat mai mult imi plac tinerii cu abdomen plat si… tare. Fireste ca nu sunt gay. Cu Andaa calare pe tine nu poti fi decat heterosexual pursange. Sunt, pur si simplu, generos si hotarat sa-mi costruiesc o academie in care sa

Nu am terminat ce aveam de gand sa scriu pentru ca am vobit iar cu Andaa la telefon si mi-am uitat ideea. Pe scurt…

Mircea,  nu toate bloggeritele sunt nasoale. Trust me! Andaa e wow! E frumoasa, desteapta, talentata, si-o trage magistral, are doua facultati, e romanciera si e si consilier in casa aia mare si alba…

Cam atat. Acum ma duc sa ma cert!

Iubeste si dormi (cititoarelor mele)

M-am inchis in cutie. Houdini trebuie sa se salveze, sa gaseasca tunelul de evacuare, crapatura, the cut, in exact timpul in care va trebui sa scrie acest text. Cat este acum ? 12 si 1 minut. Cu o unitate in urma m-ar fi iubit… Trecem peste asta. Acum sunteti importante voi. Nu ea, nu eu, nu Dumnezeu, nu Socrate, nu Einstein, nici macar incalzirea globala. Sunteti importante voi. Ca de fiecare data. Nu va apropiati. Ramaneti pe scaune si tineti-va respiratia odata cu mine. E si 3. Se mai poate inca. Nu se va asfixia nimeni in afara trupului meu. Pentru voi e un joc. Un simplu joc. Jocul de-a mine cu aerul. Continue reading

Pizdele mele in Ajunul Craciunului ( partea a II-a – Sartre in postludiu )

Niciodata n-am vazut un brad de Craciun mai prost asezat. Intre usa batanta a holisorului care dadea spre toaleta si una dintre mese, cea la care se asezase Corina P. Ajunsese ultima la petrecere, era blonda acum, frumoasa si inalta, aproape neschimbata in cei doi ani de la ultima noastra partida de sex. De cate ori cineva venea satisfacut de la baie, cu mainile inca umede, usa se lovea de brad, bradul se apleca periculos peste scaunul pe care statea Corina, iar ea incerca sa-l prinda si sa-l reaseze in echilibru, din ce in ce mai iritata, cu parul plin de conffetti si sclipici de beteala. Am urmarit un timp tot acest dans penibil al bradului, intrebandu-am cand ii va trece Corinei prin cap sa schimbe locul cu al barbatului ei. Idiotul izbucnea in ras, de fiecare data, ca uite ce succes ai, femeie, pana si pomul de iarna vrea sa te calareasca. Un stupid. Eu crapam de draci. Hai, Corina, o indemnam in gand, ridica-te si toarna-i in cap cretinului salata a la boeuf sau, macar, paharul cu cognac.

De cate ori ma intrebam cu care dintre aceste femei de la mese, frumoasele mele, dragele mele, pizdele mele, as fi vrut sa raman, raspunsul era Corina P., invariabil. Era era iubita mea sartreana. In postludiu ne giugiuleam tandri si dezbateam problema libertatii absolute. Eram condamnati la sex inteligent, de calitate, pentru ca si ea, ca si mine, era preocupata si de satisfacerea partenerului. Acum o priveam cum sprijinea, amarata, bradul ala ciufulit si imi ziceam ca eu chiar am iubit-o pe aceasta fata. Cam cum ar fi fost viata mea alaturi de ea ? Cat timp m-as fi bucurat de susurul graseiat al vocii ei, de ifosele ei de femeie frumoasa care citeste despre behaviorismul antropologic. Recunosc ca  imi placeau la nebunie, mai ales ca ma puneau cu botul pe labe, la picioarele ei unde ramaneam incolacit zile si nopti, maraind usor.

*

Prima data am intins-o pe barul unui bun amic, Continue reading

Pizdele mele in Ajunul Craciunului (partea I)

Pe la ora asta imi amortesc degetele si creierul. Ueori, antebratul stang. Pe la ora asta ma apuc de scris si astept ca toate sa se fluidizeze, sa se descurce si sa alunece ca un penis intr-un vagin onctuos. Toate amintirile mele, toate femeile mele, toate poticnirile si cucuiele facute in pragul de sus.

Era ajunul Craciunului si tineam post. Mai aveam pana la miezul noptii. Macar atat si cateva pacate imi vor fi iertate. Altfel, tanar si ferice, cu viitoarea nevasta langa mine si creierul iesind din slitul pantalonilor. Petrecere mare, restaurant de lux, lume multa, viata buna, dementa dusa la paroxismul dementei. Aveam masa langa orchestra. Pletele imi intrau in ochi, pe gura imi ieseu flacari, nasul prindea orice miros de parfum de dama. Le simteam pe toate dupa parfum si le adulmecam pizdele aburinde sub fustele scurte si stramte. La fiecare masa era cel putin una pe care o futusem sau cu care facusem sex la un moment dat Continue reading

Frumos, generos, prestidigitez frectie cu ulei de floare

Azi m-am simtit ca o vedeta de cinema cu mana infipta in asfaltul Autostrazii Soarelui. Am zambit incontinuu, blitzurile privirii celorlalti scanteiau in caninul meu clink-clank, masinile se opreau, claxonau, difuzoarele erau pornite, iar Saligny se largea, se largea, schelaria lui se dilata cat sa primeasca palma mea agila de prestidigitator celebru invitat sa joace in filme de serie B. Aplauze, Ladies & Gentlemen, si nu calcati pe amprentele palmei mele ramase in asfalt!

Autostrada Soarelui, calea mea catre iubire.

Am constatat ca nicio alee din cartier nu este indeajuns de lata si lunga sa ma incapa. Pe mine si mana mea generoasa pe care o flutur de 4 luni cerand :  «dovada, dovada…» iubirii Andei pentru mine. M-am simtit vedeta. Si asta doar pentru ca am primit mail de la Andreea care bea Tequilla, se uita la meciul Steaua cu Arsenal si-mi scria ceva din care trag concluzia ca sunt… bun. Inca nu stiu la ce dar sunt, fara discutie, bun. Asa ca, astazi, nu am mers, am zburat printre oameni, am zambit doamnelor si cred ca as fi ajutat si o batranica sa treaca strada, daca as fi ajuns pana la intersectie. Mai bine ca nu am ajuns. Acolo, ma dezorientez cumplit, totul devine confuz, parca si semafoarele o iau razna. Cert este ca cea mai buna alegere a mea este stationarea in centru, ca un politist amnezic privindu-si manusile albe si intrebandu-se cu cine, oare, ar fi trebuit sa se poarte cu manusi in acea zi, in aceasta viata. Ii reprosez Andei ca nu este capabila sa faca alegeri dar eu sunt acela care nu poate sa ajunga intr-o statie RATB si sa urce intr-un autobuz, oricare ar fi el si sa porneasca la drum. Mama ei de viata, mama ei de alegere, mama ei de ubicuitate. Continue reading

Castelul si lebada de prada

Andaa facea castel. Pana sa o cunosc imi imaginam ca nu are inhibitii si face plaja topless. Nu. Ea facea castel de nisip, in costulul cuminte de baie maron-auriu. Ma uitam la ea prin ochelarii de soare si ma miram cat de bine se aseamana culoarea costumului cu pielea ei bronzata, parca era goala. Sunt convinsa ca toti care o priveau gandeau la fel. Era concentrata asupra gramezii de nisip, cu sprancenele incruntate si gura intredeschisa. Un copil mare care construia un castel urias, fragil, pentru care carase toata dimineata apa de mare, pentru care sapase dupa nisip umed. Din cand in cand ma privea, mandra de opera. Creneluri, ferestre, firide, coloane. Pana si stalactite si stalagmite avea castelul Andei. La un moment dat a aparut pustiul obraznic si invidios si a sarit cu ambele picioare pe castel, o singura data si… gata. Continue reading

alearga, Andaa, alearga!

 

Andaa imi destainuie ab-so-lut-tot. Eu stiu ca dezastrul a inceput. Deja, am inghitit-o pe jumatate. Acum ii diger talpile si pulpele rotunde, coapsele ei fierbiti mi se lipesc de peretii stomacului. Le simt zemuinde in intestine. Nu se mai opune. Nu mai da din maini si nu mai urla, cum inca ar fi trebuit sa urle, ca din gura de sarpe. Se simte in siguranta asa, in amortire, la adapostul solzilor mei, soptindu-si respiratia in urechea mea dreapta, in craniul meu, ca intr-o cutie de rezonanta. Cine sunt eu ? Cine esti tu ? Fac bine ce fac ? Ce este viata ? Moartea ? Ce este iertarea ? Cand voi creste, cat voi trai, cati km cubi voi reusi sa sap ca sa incap cu totul, pe cine voi arunca inauntru, cine ma va… ? De ce, Adaam ? De ce nu, iubito ?! Asa trebuie sa fie. Nimic nu este intamplator. Sper sa nu alunece din mine, sa o scuip din greseala. Continue reading