“Gala Teatrului Tânăr” Premiază Cea Mai Bună Trupă de Teatru

“Cultura salvează România! Salvaţi Cultura! este sloganul Galei Teatrului Tânăr, din 6 mai 2010. Premiul oferit de Fundaţia Dan Voiculescu Pentru Salvarea României, organizatoarea festivalului, este de 100 000 $ şi va fi al celei mai bune trupe romaneşti de teatru prezente în concurs! Nu rămâne decât să vă înscrieţi, să participaţi şi să câştigaţi! Baftă şi inspiraţie!

În 2010 Fundaţia Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României va desfăşura, sub sloganul „Cultura salvează România! Salvaţi Cultura!”, cea de-a treia ediţie a premiilor Dan Voiculescu.

Anul acesta premiul va răsplăti ţinerii actori. Vor fi premiate trupe de Read the rest of this entry »

Pe Natasa nu as apela-o niciodata cu “Bai, gagico!”. Mi se pare fortat provincial, ostentativ macho. Atat am vrut sa stiti.

Aaa… si mi-as mai dori sa fiu muzul ei. Sa-mi scrie poezii cu dedicatie, sa-mi aduca flori si praline belgiene de la Triangle d’Or, sa ma astepte ore in sir la Mon Cheri, iar eu sa uit sa o anunt ca nu pot sa vin, sa se bata pentru mine. Nu va fi in stare sa faca asta. As pune-o in postura de samurai, iar ea este invatata sa fie gheisha. E atat de simplu sa fii gheisha. cateva miscari mici si cateva acorduri de harpa.

Pe Natasa am cunoscut-o la metrou, la Muncii, iesirea de la covrigarie. Ii cazuse mansonul in zapada si, pana sa se aplece sa-l ridice, un gitan maruntel I-l suflase de sub nas si acum il flutura, ranjind, catre un altul care iesea din gura metroului. Daca s-ar fi aplecat mai repede dupa el, nu ar fi fost pusa intr-o “situatie ingrata si insolita”. Greseala ei fusese ca asteptase un gentleman sa i-l ridice si sa i-l inmaneze cu o mica plecaciune si un sarut mana abia soptit. La ora 5 dupa-masa nu se ingramadesc prea multi gentlemen la gura de metrou Muncii, dar ea nu avea de unde sa stie. Abia aterizase cu un OZN vintage pe Pamant si habar nu avea ca transportul romanesc in comun transporta domni, doamne si domnisoare, dar nu gentlemen, in niciun caz gentlemen. Cred ca m-a vazut imbracat in palton si nu in pufoaica, asa ca mi-a transmis prin telepatie sa scot sabia si sa pornesc macelul, dupa care sa-i aduc mansonul insangerat, in varful sabiei, numai ca eu eram varza de obosit, cu o sacosa de plastic cu manere rupte plina de carti grele in brate si ochelarii de aproape aburiti. Ramasesem cu ochelarii pe nas si ma irita si chestia asta, din cauza ca nu sunt invatat cu ei nici macar la citit. Asa ca m-am facut ca nu vad, ca nu aud si nici mesaje subliminale nu am primit, am inghesuit capul intre umerii paltonului si am trecut mai departe, tarandu-ma spre tramvaiul care sosea in statie.

In statia de tramvai am ajuns prea tarziu, tramvaiul nu m-a asteptat. El a trecut, iar eu am ramas pe insula cu Natasa si in felul asta ingrat si absolut banal am cunoscut o extraterestra cu manson.
Maine, restul. Sau o parte din el.

Codurile se spala bine inainte de toate, mai ales pe spinarea lor conotativa, se oglindeste apoi in pielea lor lucioasa si se banuieste cine ar putea fi Alice si cine cutia pachetului pentru poker. Pana aici este clar, gandul bun ar putea fi benefic la reusita unui produs gustos alcatuit numai din coduri si ganduri. Mai departe, printre cei doi copaci care tin rasaritul, se sopteste ce se doreste de la timpul de coacere, cel mai des se striga sau se impune, asta nu este bine, codurile se usuca prea tare la impunere si consumarea lor devine incarcata de riscuri. Alteori, codurile nu se lasa desfacute de pe os, opun rezistenta, cum se mai spune, si nu se lasa cu niciun pret trecute de usile cu arc ale cuptorului. Am vazut coduri care s-au agatat cu mainile lor inchipuite de gratar si au impins cu picioarele lor inchipuite pana au spart usa. Altele au fugit din tava dupa ce s-au prefacut aproape convinse de feliile de protocala si morcov sa prefere un aspect vegetal. Codurile se transforma, uneori, in caracatite cu gradini si vor sa ramana in borcan pana se face seara si bucatarul se trage la vise, apoi desurubeaza capacul, ies si se transforma in niste femei foarte destepte care asteapta rasaritul dincolo de cei doi copaci printre care…

Daca ne-am fi intalnit ieri dimineata, Anca mi-ar fi spus “o chinezoaica a reusit sa obtina in instanta o mama de bataie pe saptamana”. Eu as fi privit-o atent si as fi intrebat-o din priviri ce vrea sa spuna. “Sa-si bata barbatul legal, o data pe saptamana, nu asa de des ca acum. Se iubesc, sa stii…”
Anca, si eu sunt varza. Imi put oasele a rugina si a frunze umede. Pustanul meu e barbat acum, isi aduce iubita acasa, dorm impreuna imbratisati si ea ii arata ca s-a lovit la deget.

Tu le vei spune “Azi o sa va bucur”. Nu vei spune “Astazi va voi bucura”. Iti intinzi picioarele, iti rafiri degetele, metatarsienele scartaie, ai un televizor cu ecran care deformeaza soldurile actritelor. In alt loc, exact in acest moment ploua in rafale, palmierii se zbat in bataia vantului, lumea intra in Publix, cepele sunt mari si raionul de cafea miroase ca in bucataria ta, dimineata.
Daca ne-am fi baut cafeaua impreuna ieri dimineata mi-ai fi spus zambind “urmasii unor canibali din Samoan Islands au oferit o fetita samoana urmasilor unor britanici pe care i-au mancat, la un moment dat”.

De ce imi spui toate astea? Ca sa te bucur.

Imi place Mircea Badea. E viu si are sinapsele scurtcircuitate. Cu cat ma simt mai batran si mai urat, cu atat mai mult imi plac tinerii cu abdomen plat si… tare. Fireste ca nu sunt gay. Cu Andaa calare pe tine nu poti fi decat heterosexual pursange. Sunt, pur si simplu, generos si hotarat sa-mi costruiesc o academie in care sa

Nu am terminat ce aveam de gand sa scriu pentru ca am vobit iar cu Andaa la telefon si mi-am uitat ideea. Pe scurt…

Mircea,  nu toate bloggeritele sunt nasoale. Trust me! Andaa e wow! E frumoasa, desteapta, talentata, si-o trage magistral, are doua facultati, e romanciera si e si consilier in casa aia mare si alba…

Cam atat. Acum ma duc sa ma cert!