Codurile se spala bine inainte de toate, mai ales pe spinarea lor conotativa, se oglindeste apoi in pielea lor lucioasa si se banuieste cine ar putea fi Alice si cine cutia pachetului pentru poker. Pana aici este clar, gandul bun ar putea fi benefic la reusita unui produs gustos alcatuit numai din coduri si ganduri. Mai departe, printre cei doi copaci care tin rasaritul, se sopteste ce se doreste de la timpul de coacere, cel mai des se striga sau se impune, asta nu este bine, codurile se usuca prea tare la impunere si consumarea lor devine incarcata de riscuri. Alteori, codurile nu se lasa desfacute de pe os, opun rezistenta, cum se mai spune, si nu se lasa cu niciun pret trecute de usile cu arc ale cuptorului. Am vazut coduri care s-au agatat cu mainile lor inchipuite de gratar si au impins cu picioarele lor inchipuite pana au spart usa. Altele au fugit din tava dupa ce s-au prefacut aproape convinse de feliile de protocala si morcov sa prefere un aspect vegetal. Codurile se transforma, uneori, in caracatite cu gradini si vor sa ramana in borcan pana se face seara si bucatarul se trage la vise, apoi desurubeaza capacul, ies si se transforma in niste femei foarte destepte care asteapta rasaritul dincolo de cei doi copaci printre care…

Nu o mai iubesc pe Andaa. Am vrut sa se stie si, mai ales, sa afle tinerii care o plimba noaptea prin Bucuresti, cand se simte singura si parasita. Acum va deveni disponibila, va putea fi salvata de oricine se nimereste in lungile ei ore de insomnie. Dealtfel, am facut o magarie de care imi este putin jena. Doar putin. Am intrat in ultima ei pagina de jurnal, am push edit si am adaugat un ultim paragraf pe care as fi vrut sa-l scrie chiar ea, cu mainile ei. Adio, Andaa, cu oricine te-ai afla!