Pizde tinere – Sfintele antidepresive unde dragoste nu e. Nimic nu e.

Nu cred ca ati intalnit prea multi barbati care sa se trateze de depresie. Eu nu cunosc personal niciunul. Am auzit sau am citit despre cativa care au luat Seroxat, Zoloft sau Xanax dar ei sunt niste exceptii cu gura mare. Sexul puternic isi trateaza tristetile si disperarea cu vodca, pizda si prafuri. Cel mai bine cu pizda tanara. Aproape toti barbatii care isi permit anuleaza 30-40 de ani de viata cu o pizda tanara. Nu sunt misogin. Spun pizda pentru ca despre pizda este vorba. Nu la femeie si ce reprezinta ea ma refer. Ce barbat copt ati vazut voi ca isi lasa sau isi inseala nevasta cu o baba sau cu una de varsta lui? Niciunul. Toti vor copile. Nici nu conteaza prea mult daca sunt sau nu sunt frumoase. Important este sa fie tinere. Avem exemple peste tot, incepand cu VIP-urile romanesti. Basescu o arde cu Udrea (inteleg ca si cu Roberta, sefa de la camera Deputatilor), Petre Roman a lasat-o pe Mioara pentru Chifiriuc, Peter Imre e cu fata lui Melescanu, tinerica si ea, iar el mos, etc. pe afara, nu cred ca mai e nevoie sa amintesc marile scandaluri Clinton – Lewinsky sau guvernatorul Eliot Spitzer – prostituata numita Kristen.

Barbatii nu recunosc cu usurinta ca au un suflet in letargie, o viata fara sens, o erectie din ce in ce mai slaba. Depresia este apanajul femeilor, ele sunt responsabile cu dereglarile hormonale, cu umorile si panica batranetii. Cel putin, asa se spune. Dealtfel, chiar daca nu reusesc sa-mi conturez foarte clar latura feminina, varul meu Dan crede, cu tarie, ca iubirea mea pentru Andaa este doar incercarea mea disperata de a scapa de aceasta panica. Panica andropauzei.

Eu am luat pastile cu pumnul, inca de la 30 si ceva de ani. Nu am fost un adolescent emo, nu am fost introvert si trist, nu m-a interesat niciodata suicidul, decat ca obiect de studiu. Am fost mereu viu, viu, viu. Exuberant si extrovert, pasional, entuziast, gata oricand sa explodez la cea mai mica scanteie. Nu ma consider batran nici macar teoretic si nu cred ca m-a interesat vreodata ce an implinesc in fiecare iarna. Oricum, iernaticii astia sufera de sindromul Peter Pan, adica nu se coc la minte niciodata. Nu luati de buna aceasta informatie. Cred ca am citit-o undeva, pe net, in vreun zodiac.

Cand am cunoascut-o pe Andaa luam nu stiu ce substante care sa ma faca sa uit ca nu vreau nimic. Se prea poate ca panica batranetii sa iti faca o asa greata de viata, incat sa nu vrei nimic, sa nu ceri nimic, sa nu mananci nimic, sa nu bei nimic, sa nu futi nimic. Cred ca panica era ceea ce-mi lipsea, de fapt. Nu ma panicam, nu eram confuz, nu imi puneam intrebari, nici macar nu ma puteam enerva. Ce rost ar fi avut?! Nu mint si nu exagerez. Mi s-a dovedit, pe propria-mi piele, ca poti trai zile in sir, saptamani, luni, cu doua cani de cafea si doua pachete de tigari pe zi. Uneori, cate o gura de lapte care trecea cu greu de epiglota. Il inghiteam cu greutate ca pe un dumicat nemestecat. Pastila uriasa a instinctului de conservare. Asa ca, am inceput sa iau pastile.

Si, de atunci, tot iau, din timp in timp, pana voi reusi sa ma conving ca m-am nascut mort, descompus, pana ma voi obisnui cu ideea ca nimic important nu se va intampla cu mine si cu ceea ce cuprind cu ochii si ma voi culca linistit pe urechea bleaga. S-ar putea sa ma intereseze, totusi, ceva dar nu garantez. O calatorie intergalactica pe care sa o constientizez, o apoclaipsa foarte colorata, o intalnire de gradul trei sau pornirea reactorului nuclear care sa asigure energia definitiva a planetei. O cometa sau un asteroid cazand pe Palatul Parlamentului?

O intalnire de gradul III am avut, totusi. Cea cu Andaa. Si de aici, celelalte au urmat de la sine: calatoria intergalactica, reactorul nulear si iata si apocalipsa.

Nu nu ne-am despartit. Nu ne vom desparti niciodata. Nici pills nu mai iau. Reconfortant, nu?!