Din sangiurile 01 si AB4

Care este pluralul sangelui? Ea s-a intrupat de la Duhul Sfant si din preacuratele sangiuri ale unei fecioare care a ramas grea dupa ce a adormit beata in closetul de langa bufetul garii. Nu, nu are plural. Sangele e luat de-a valma si purtat prin regnuri precum aerul mangaie piatra, indoaie cel mai gros sequoia, impinge epiglota trasand sarcini clare amneziei celulelor. Euglena nu are sange. Poate, peste milioane de ani, ea va putea fi stramosul unui tovaras de-al meu pe care il voi speria in fiecare noapte, pana imi va construi o piramida numai a mea, chiar daca in cateva alte sute de ani. Dar nu cu varful in sus, spre ceea ce noi numim acum cer. In jos. O piramida goala, cu varful inflacarat de magma. Sangele. Se scurge in pamant inainte de fiecare victorie. Pana sa zicem “oa” s-a si transformat in diverse ierburi care ies din pamant in pofida iubirii acestuia pentru ele. Ma opresc aici pentru ca vad ca

ma privesti cu atentie. Ai pupilele marite ca dupa un drog moale (ti-a fost mereu teama de drogurile tari). Iti simt pana si firisoarele aspre de par din smocurile urechilor ascutite. Sunt un om bun. Asa imi spune Andaa. Cu toate astea, nu iti voi explica, decat pe scurt, de ce poarta asta nu se deschide cu cheie de yala, dar cu iarba fiarelor. Pentru ca este o poarta, omule. A gate. Nu o usa de apartament de bloc confort 1 sporit, cu sau fara amenajari interioare. Usile se deschid cu chei, usitele cu licori, usile glisante cu senzori, iar portile cu iarba fiarelor.

Andaa mi-a zis: “imagineaza-ti un camionagiu de TIR, la o rascruce prin Siberia, tragand o laba deloc scurta, elaborata, in cabina aproape inghetata, cu ochii la iconita care penduleaza atarnata de oglinda retrovizoare”. Cine e in icoana, omule? Nu prea se mai vede. Hartia a fost albita de soare, batuta de vanturi, stropita de bere, scorojita de dorul de nevasta. Poate sa fi fost fecioara, poate pruncul. Dar nu se mai vede absolut nimic. La o rascruce alba, fara indicatoare, undeva in Siberia sau poate in Alaska, un camionagiu in pana prostului, facea ultima laba “au revoire tristesse”, cu gandul la vehiculul perfect care il va purta intr-un loc de verdeata. Flori de import, fragile, pentru florariile de lux din capitala.

Fiule, ai pacatuit prin malahie uitandu-te la Duhul Sfant!
Am pacatuit, parinte! Ma caiesc. Dar nu se mai vedea nimic in icoana…
Bine, lasa, esti iertat. Ia canistrele din spate si vezi ca dupa maldarul ala de zapada e o benzinarie.
Si n-o sa mor, parinte?
Ba o sa mori, fiule…
Cand?
Ei, asta-i buna! Dar cine crezi ca ma aflu? Sunt si eu un biet absolvent al facultatii de teologie-litere din Targoviste, nu oracolul din Delfi.
Am fost si eu in Targoviste. In tranzit…
Si eu tot in tranzit. Hai, te du la benzinarie, ca se face coada si o sa-ti inghete turloaiele.
Dar nu pot sa ma ridic. Am amortit aici…
E de la… stii tu.
De la Duhul Sfant?
Bravo, ma! Cum de la Duhul Sfant? E de la laba… Doamne, iarta-ma!
M-a paralizat laba, parinte?

Pe camionagiu il paralizase frica. Parintele i-a zis sa se ridice si s-a ridicat, i-a mai zis “mergi” si a mers, a incheiat cu “minunea asta e de la Dumnezeu, fiule” si a plecat in treaba lui, dupa ce si-a pus o pereche de ochelari de soare, ca avea fotofobie si nu suporta lumina puternica a soarelui pe albeata zapezii. La benziaria de dincolo de maldarul de zapada, tanarul obez cu floare alba in piept facea plinul unui Logan alb cu garoafe albe lipite pe portiere. Mireasa fuma o tigara langa masina, cum nu ar fi trebuit sa procedeze intr-o benzinarie, iar preotul ii explica ceva razand si gesticuland, cu ochelarii de soare pe varful nasului. Parintele negru in marea cea alba.

Andaa ar fi putut continua:
Ea, mireasa, ar fi trebuit sa stie ca, la un moment dat, ar putea urma dezghetul si, intr-un gest de curatenie, ar fi trebuit sa arunce mucul aprins in baltoaca de benzina fara plumb adunata langa pompa.
Imaginati-va spectacolul uluitor al exploziei. Flacarile inalte topind tone de zapada in pustietate. Fiecare pompa cu propriul ei zgomot asurzitor. Maini si picioare insangerate zburand catre ceea ce noi numim cer. Si, plutind pe deasupra, valul inrosit de mireasa care s-ar fi asternut lin pe ruinele acelei lumi miraculoase la care ar fi trebuit sa-si faca plinul Duhul Sfant.

Mi-ai promis ca voi fi iertat, parinte.
Ai fost iertat, fiule. Si eu am fost iertat. Toti vom fi iertati, pentru ca toti vom fi uitati. Iar cei care nu ne vor uita vor fi iertati si ei, la un moment dat, iar noi uitati din nou, cu aceasta ocazie, si asa mai departe…
Cum e in ceruri, parinte?
Cum ai vrea sa-ti raspund la asemenea intrebare prosteasca, fiule?! Uita-te pe Discovery daca vrei sa afli! Eu abia ca m-am dus pana la Sofia. Si asta, inainte de revolutie… Nu pot sa zic ca a fost grozav.

Andaa: a vrut sa nu-i mai fie frica. A vrut sa fie fericit. Imagineaza-ti cum un depresiv urmeaza sa se sinucida cu antidepresive…

Rabdare, omule! Cum sa poti face un pas asa de mare cu niste picioare atat de scurte? De ce ai arunca un muc aprins intr-o balta de petrol?! Prostii…

Caminoagiul cauta un post de radio. In cabina e din ce in ce mai frig. Bateria camionului e pe duca. O va tine minte pentru asta si nu o va ierta. Dincolo de maldarul de zapada e tot zapada. Alba, imaculata, in bataia soarelui puternic de iarna. Pana si el stie ce e fata morgana. Un miraj, o inchipuire a mintilor, o vedenie, o, o… naluca. Ceva ce crezi ca e dar nu exista. Ceva ce-ti place sa crezi ca te poate salva dar nu te salveaza. Ceva ce iti da speranta sa mergi mai departe, si mai departe, cu ultimele puteri.. La radio a dat de puicutele alea doua, lesbienele de la Tatoo. Le stie si pe ele. Le-a ascultat deseori in drumul lui. Un camionagiu stie formatii de muzica, chestii politice, cine pe cine a mai omorat, de-astea… Stie ca trebuie, vrea nu vrea, sa ajunga la loc cu verdeata, la loc cu flori. La marile sere, cea mai mare corporatie internationala de sere, etc.. Asa scrie pe foaia de parcurs. Dar acum nu mai are motorina. A facut pana prostului. A fost sarac cu duhul. A lui va fi imparatia zapezii. Glumet parintele. Amin.

Pe cabina cade din cer un buchet de mireasa. Crini imperiali in fustita de tull inrosit.

Sa fie buchetul asta un semn, parinte?
E un semn dumnezeiesc, fiule. Anul asta iti vei pune cununiile.
Da’ sunt insurat de 28 de ani…
Atunci, nu stiu ce sa zic… Daca buchetul avea si lumanare aprinsa in mijloc, era semn ca imi dadeai ortul.
Iar mi-au amortit picioarele, parinte…
Hai, mai, c-am glumit, ce dracu’… Unde-ai vazut tu buchet cu lumanare aprinsa in mijloc?
Cum unde? La cununie, la botez…
Nu mai poate sa faca omu’ o gluma cu voi ca o si luati de buna. Hai, amin, ca am grabesc!
Amin!

Nici sangerete nu are un plural plauzibil, nici chiar in acest tinut al vampirilor. Pe mine digestia barbara nu ma mai intereseaza de mult timp. Am crescut, m-am facut mare. Iar tu, omule, uite care e treaba: explozia se pregateste cu migala, bomba se aseaza la temelie, iar temelia piramidei de dincolo de poarta e un concept rasturnat. Ai de deschis usa, intai. Mergi si gaseste iarba fiarelor, nu mai papa banii contribuabililor la chicken.

Kamelot – “Rule the World” SPV USA

One thought on “Din sangiurile 01 si AB4

  1. pot fi numite preacurate sangriurile unei fecioare care adoarme beata langa closetul bufetului din gara? doar daca a fost imbatata intentionat, asa, cu scopul de a o folosi ca scurta reverie… si ea este o naiva!
    fecioara ta imi aminteste de o fiesta cu sangria, de lehamitea unui insingurat privitor :” nu e nimic, merita si bocancii acestia vulturul starii de sila”.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>