Aici contempla Necsulea Petre uranian chtonian

Mama Vesela l-a născut pe Petre într-o primăvară, în semnul peştilor, Petre a avut cu Leana două fete care s-au măritat departe de sat, una – Viorica – s-a chinuit 24 de ore s-o aducă pe lume pe Camelia, iar Camelia nu s-a dilatat suficient la naşterea fiicei sale Mădălina, aşa că a avut ruptură de perineu şi a şezut 3 luni pe colac de înot pentru copii, jumătate bleu, jumătate tobe şi goarne colorate pe fond alb. Cam asta îmi povestea Camelia acum câteva seri. Eu îi sorbeam cuvintele de pe buze. Cred că vedea cu câtă pasiune o ascultăm pentru că vorbea din ce în ce mai accelerat, faţa începea să-i dogorească, ochii să-i joace în cap, mâinile să-i sară din poală ca aripile lebedei trezite din somn de puşca vânătorului în deltă.

Tataie îşi pusese la fântână un scripete cu nişte sfori şi atarnase de ele un fel de hamac făcut dintr-un preş. Cât de caldă era scoarţa şi ţărâna, cât de aprinşi obrajii Cameliei. Ţineţi minte caldurile ălea… ?! (cum naibii să le ţinem minte ?!) Trăgea de sfoară şi cobora în fântână pe patucul lui prăfuit.

Peste această fântână se vor turna plumbi încinşi şi se va înălţa un monument de dorobant, poate, cu gardulet de fier forjat şi multe nume săpate în soclu.

Cobora, cobora încet în fântână, ca într-o ţeavă de tun dezafectat uitat în beciul unui muzeu de provincie. Aici odihnesc eroii neamului. Ei s-au bătut la Marasesti, la Marasti, la Oituz, la Calugareni, la Vidin, la Posada, la Podul Înalt, la Odessa, la Razboieni, la Kandahar, la Sadr City, la Piaţa Universităţii, la Piaţa Universităţii…

Bunicul Cameliei, Neacsu Petre, poreclit Broscoiul, cobora în fântână în zilele toride de vară. S-a răsturnat pământul, oameni buni. Ian’ te uită cum dogoarea miezului a urcat pe cer şi răcoarea a scoborat în miez. Unde trebuie să frigă începe îngheţul… Lume cu curu’n sus.

Hai, hai, hai, hai… Îi plăcea să strige din adânc, Faaai, Leanoooo, arunca-mi, fă, Marasesile’ălea ! Sunetele se loveau de pereţii fântânii, cuvintele ieşeau cavernoase şi umede la suprafaţă, la aer, se înfierbântau şi se usurau până la evaporare definitivă. Au fost, nu mai sunt. Gata…

Camelia este frumoasă când povesteşte despre tataie Petre. Nu l-a cunoscut niciodată. A murit la Odessa când curăţa arma. Prosteşte. Se numeşte sau nu că este un erou ? Mă excită Camelia când devine frumoasă ca dintr-o amintire neavuta vreodată. Mâinile ei ca nişte aripi de lebădă aşezându-se în poală, încet. Contemplă figura bunicului cu chipiu din fotografia ingalbenita.

Se făcea seară şi adormea acolo, la 10 cm de apă. Se făcea noapte şi se trezea cu cerul înstelat deasupra, rotund ca o felie de lubenita, felia lui de univers de dincolo de ghizdul fântânii. O privea din mijlocul pământului că printr-un telescop prin care urcă şi coborâ după cum îi era voia. Contemplă cerul cu stele, se întreba ce oameni pot locui acolo, pe ele, şi ce pun în grădină, primăvara. Dacă se duc la deal cu caprele, dacă au electricitate sau lampă cu gaz, dacă mor vreodată sau sunt veşnici. Felia lui de univers la care s-a dus în omenie era rotundă ca o felie de lubenita, atât cât ghizdul fântânii îi permitea să vadă.


Despre Andaa si alte pasarici, data viitoare. Sorry…

One thought on “Aici contempla Necsulea Petre uranian chtonian

  1. Pingback: ceva « scenarii scrise cu ruj

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>