genealogia unei degustari (vinuri rare pentru creiere sofisticate)

Te avertizez, cititorule, ca urmeaza o amintire, iar amintirile sunt, de cele mai multe ori, plictisitoare pentru tine. E ca si cum i-ai arata unui tip langa care ai nimerit in tren si care tocmai s-a trezit din somn, cu capul pe umarul tau si cu gura deschisa mozolindu-ti camasa cu saliva, poza cu nemaipomenita ta sotie, dealtfel o femeie absolut obisnuita. Un chip banal incadrat de bucle satene, zambet sters, ochi probabil caprui, nas nici prea mare, nici carn, nici acvilin, nici etc.. Ce ar putea sa insemne acea fotografie pentru acel strain ? Mai mult nimic. Pentru tine ce inseamna ?! Totul, destul de mult, putin sau, ca si pentru el, mai mult nimic. O amintire nu prezinta interes pentru intalnirile pasagere din viata ta, decat daca promite o situatie exceptionala. Chiar acum mi-a venit ideea geniala de a-mi pune in buzunarelul portofelului – stiti voi care buzunarel, ala cu o ferestruica de plastic transparent – o poza nud de-a nevestei mele. Asta ar fi ceva. Precis vecinului meu de fotoliu de la clasa intai i s-ar bulbuca ochii in cap si ar incepe sa-i mai curga balele inca o data, intr-un amestec de pofta interzisa si mirare perplexa. Si asta pentru ca nevasta mea nud nu este o nevasta-nud. Este o Olympia pe care ai decupa-o din rama, ai rula-o si ai tine-o in safe, la cea mai bine pazita banca elvetiana. Ma rog, nu despre nevasta mea doream sa iti vorbesc…

Tocmai m-a sunat Andaa. Un singur apel. Am sunat-o inapoi si am intrebat-o ce s-a intamplat. Mi-a raspuns mirata: “Te-am sunat eu?! Nu-i adevarat…” si cred ca a mai zis si Jesus Christ. Mi-o imaginam cu sprancenele ridicate interogativ si gura intredeschisa, gata sa se jure pe intregul neam pamantesc ca nu de la celularul ei a plecat apelul. Nu avea cum sa nege evidenta dar am renuntat sa ma contrazic. In privinta ei am inceput sa-mi pun din ce in ce mai putine intrebari. Este un persoanj oximoronic, o alaturare paradoxala de contrarii. Cu sigururanta i se facuse dor sa-mi auda vocea, asa, pur si simplu, neavand, practic, nimic de comunicat. Trebuie sa recunosc ca si mie mi se facuse dor sa-i aud vocea. I-am auzit-o si am incheiat si paragraful “telefon Andaa, Jesus Christ, nu eu am sunat!”.

Si acum, amintirea. Eram inca in facultate, dupa un curs intensiv al unui visiting teacher francez care ne transpirase pe toti, cateva zile in sir, cu simbloul falic al rujului din Genealogies d’un crime, al lui Ruiz. M-am plictisit cumplit zilele alea dar a meritat pentru ca, in final, l-am cunoscut pe Pierre. Pe vremea aceea ii stiam si numele, dar l-am uitat, asa cum am uitat si finalul de la Zorba Grecul. Dupa incheierea cursului, cativa dintre noi, cei care stiau sa pronunte coerent “Mais, oui…” sau “Vachement bien, monsieur” au fost invitati la un fel de chef de despartire, la un restaurant bunicel din capitala. Putin studenti si mai multe studente care behaiau la proful francez ca niste ca niste capre isterice la ora mulsului. Omul era absolut libidinos. Sunt convins ca a pipait cativa genunchi tineri pe sub masa si ca a plecat cu o pereche la hotel, dupa masa. Sunt multe femei tampite pe lume, iar romancelor nu cred ca le poti scoate vreodata din cap ideea ca « strainii » sunt cool, chouette sau, pur si simplu, misto. Mie nu mi-au placut colegele mele din facultate. Nu am simtit pentru vreuna ceva special, chiar daca ele ma urmareau lung cu privirea. Si asta nu pentru ca eram cine stie ce mascul feroce, dar pentru ca aveam doi ochi verzi in cap cu care stiam sa privesc atat de bine dincolo de ele. Navalirile astea exotico-barbare ne-au dus de rapa flora si fauna feminina, cititorule. Dar nu despre asta doream sa iti vorbesc…

La masa fusese invitat si Pierre, un enolog de la mama lui, din podgoriile de pe langa Bordeaux, un grand connaisseur, fin simtitoriu si un maestru al gustului si al descoperirii vinurilor rare. Atunci facea schimb de experienta cu specialistii de la Murfatlar, sau cam asa ceva. Ne-am imprietenit din momentul in care ne-am dat mana. Prietenia noastra a durat trei ore, doar, si a fost suficienta pentru primul meu curs de enologie. Am invatat de la tanarul Pierre, pentru ca era un tanar absolut incantator, in seara aceea, cat nu invatasem de la monsieur le proffesseur in atatea zile. Eu si el, unul langa celalalt, atat de departe de hlizelile celorlalti si de parada lor desueta in care se vehiculau termeni ca Nouvelle Vague, festival de Cannes, Francois Giroud sau Cahiers du Cinema. Fiecare cu ce-l durea.

Iata cum se tine paharul, imi spunea, si iata cum se roteste incet pentru ca vinul sa se plimbe pe peretii lui curati. Observa, intai, culoarea, transparenta, impuritatile care se depun, incet, pe fund. Acum gusta. Nu mult. Foarte putin. Si, mai ales, nu te grabi sa inghiti. Plimba vinul prin gura, simte-l. Clateste-ti gura cu aceasta ambrozie. Lasa-te ocupat de buchetul lui, de tarie, lasa-te coplesit de acest vin minunat. Este iubire pura, Adaam. Simte iubirea vinului pentru tine si raspunde-i. Priveste-l, miroase-l, gusta cu arta arta naturii. Simti taninul in cerul gurii ? Ei, cum e vinul, ce spun simturile tale? Este o posirca, ma gandeam eu dar el, Pierre, era atunci zeul vinului si jur ca daca as fi fost femeie as fi mers cu el la Murfatlar, la Bordeaux, sau in cel mai insalubru motel de pe autostrada Bucuresti-Pitesti, care nu stiu daca era construita pe vremea aia, ca sa ma invete ce inseamna iubirea vinului pentru mine si a mea pentru Pierre. Astfel de oameni care duc zeul in ei, entuziastii, pasionatii, sunt rara avis in sistemul nostru planetar, cititorule. Ei stiu cate grade trebuie sa intorci sticla de sampanie in fiecare zi, stiu cand se coc strugurii si ce culoare trebuie sa aiba ei cand sunt gata sa ti se ofere, fara ezitari, generosi, stiu sa dozeze in proportii optime iubirea, pasiunea si statornicia. Armonia cunoasterii vinurilor rare, cititorule. Armonia iubirii.

Va trebui sa o invat si pe Andaa enologie. Nu are de unde sa cunoasca, inca, magia degustarii. Nu a avut cand sa invete. Nu stiu daca in noaptea asta vom mai vorbi. M-am saturat sa fac mereu genealogia unei iubiri imposibile. Dar nu despre asta doream sa-ti vorbesc, cititorule… Dar ce doream sa-ti spun ? Habar n-am.

17 thoughts on “genealogia unei degustari (vinuri rare pentru creiere sofisticate)

  1. da mi am dat seama de ce nu ti ajunge nevasta din acelasi motiv pt care nu mi ajunge mie cata…

  2. inteleg de ce pe langa sotie, copil, catel, masina de non lux sau aia de cusut, mai exiata si andaa in viata ta, sau altii in cazul meu ; inteleg fetisul tau, totemul tau intruchipat de andaa, dar ceea ce nu mi concepe mintea: de ce dracu te ai legat la gat cu o nevasta….daca te stii caine de plimbat prin targ cu bibelou la gat, si nu unu de tinut iarna n cuscsa… de ce te tot lauzi in sus si n jos cu muiere ta, vezi tu, haituita de turme de masculi zi si noapte, dar tu, pofticos ca un tanc, o mirosi ca o javra n calduri tot tipmu’ pe andaa, o adulmeci, o gusti.De ce? Cand se presupune ca ai o nevasta ca a ta, ca nimenea?

  3. o nelamurire cu gelozia ta din cel mai fresh articol sau marturisire: sa stii ca si fred si ladima isi parasesc iubirile din cauza geloziei, deci cum o ierti tu pe andaa, ca un siamez ce esti? si ca sa ti afisez un alt gelos ” Eram casatorit de doi ani cu o colega de la facultate si banuiam ca ma inseala;din cauza asta nici nu mi putea da examenele la timp.Era o suferinta de nedescris ce se hranea din propria substanta…” Cum poti sa iubeste si sa nu fii gelos, cum poti iubi si apoi ierta? Cum?

  4. batrane, nu cunosc o reteta, dar iti pot spune parerea mea. o sa fie cumva metaforica, pentru ca deja imi aud vorbe ca sunt patetic si urasc sa fiu patetic. cand te apuci sa dai, sa oferi, pastreaza ceva si pentru zile negre. de cele mai multe ori, cei ce primesc mai mult pleca incarcati de valize si tu ramai cu o gaura in piept. nimic nu e perfect pe lumea asta, cum nu e nici schimbul afectiv. asa ca, dupa ardere, pastreaza cenusa, obligatoriu. stii de ce. ca sa ai din ce renaste, dupa… si mai am eu cate ceva de spus, dar mai e timp.

  5. din pacate romanii nu stiu ce e aia vin bun. vinurile romanesti, considerate bune in Romania, in afara de un Dealu Mare din 86, sint de tot rahatul. in plus, romanului ii plac vinurile dulci si berea.

    Iti recomand Vinexpert din Bucuresti daca ai de unde sa scoti 300 de lei pe o sticla.

    Si daca nu, vinuri chiliene, cel mai de rahat dar acceptabil:

    http://www.casillerodeldiablo.com/

  6. batrane, tu vino in zona. iti promit surprize placute oenologice. andaa abia astepta sa te vada. cred ca si tu pe ea:)

  7. Great summary talking about genealogia unei degustari (vinuri rare pentru creiere sofisticate)! I love your point of view.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>